“Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor a respins contestația depusă de o companie chineză împotriva câștigătorului desemnat pentru execuția tronsonului 4 (Tigveni – Curtea de Argeș) din Autostrada A1 Sibiu – Pitești.
Dacă, până recent, în astfel de situații, Compania de Drumuri aștepta soluționarea eventualului apel la prima decizie, prin modificările la legislația pe achiziții publice adoptată în această vară, ESTE OBLIGATORIE SEMNAREA CONTRACTULUI după prima decizie.
Așa că, dacă cei din CNAIR își fac treaba, în următoarele zile ar trebui să semneze contractul de proiectare și execuție. Șicane juridice mai pot exista, așa că este esențial ca responsabilii din CNAIR și constructorul să se miște repede.
Acest tronson din Autostrada Sibiu-Pitești are o lungime de 10km, dar are lucrări complexe printre care: un tunel de 1,3 km lângă Curtea de Argeș, un nod rutier la Tigveni, 9 poduri și 3 pasaje.”, a declarat Cătălin Drulă, într-o postare de pagina sa de Facebook.