În deceniile de când urmăresc, din diferite ipostaze, politica românească, pot număra pe degetele de la o singură mână situațiile care mi s-au părut mai penibile decât cea în care ne aflăm în acest moment.
Avem un guvern care face orice ca să amâne o moțiune de cenzură doar pentru ca șeful său să-și vadă visul de a se alege președinte de partid cu ochii. Și avem niște combinații politice de moment care sunt de natură să-i lase și pe cei mai experimentați dintre comentatorii politici cu gura căscată.
Dar problema principală nu este asta, pentru că, la urma urmei, chibiții pe care-i vedem pe la televizor sau prin ziare au propriile interese, de cele mai multe ori financiare, deci părerea lor nu este total imparțială. Nu, baiul cel mai mare este că, în urma mișcărilor extrem de rapide și de zgomotoase de pe scena politică, cei mai afectați vor fi, direct și indirect, alegătorii. Îi știți, fraierii ăia care vin, o dată la patru ani sau mai des, dacă e nevoie, să pună un buletin în urnă, în urma căruia, speră ei, viața lor va fi mai bună.
Nu voi vorbi aici de impactul direct al scandalului politic asupra prețurilor și, implicit, asupra nivelului de trai, pentru că este la mintea cocoșului că vine o iarnă grea cum nu s-a mai pomenit de multă vreme. Dar mă voi referi la efectele pe termen mediu și lung ale actualei harababuri de partid și de stat, care încep, timid, să se întrevadă încă de pe acum. Și pentru asta mă pun în locul votanților celor mai importante dintre partide, adică exact cei care, prin opțiunea lor de-acum mai puțin de un an, ne-au oferit actuala configurație parlamentară.
Astfel, dacă aș fi votant pesedist, adică unul dintre cei care-au contribuit la primul loc obținut de alde Ciolacu și prietenii, aș fi bucuros că guvernul care mi-a nesocotit votul are probleme, dar aș fi cel puțin derutat pentru că mi-aș vedea favoriții că fac tot ce pot ca să țină același guvern la butoane. Dacă aș fi votat cu peneliștii, aș fi deja în ceață de mai multă vreme, de la începutul bătăliei interne pentru ciolanul suprem al formațiunii, dar acum, când l-aș vedea pe prim-ministru pe post de Superman, mi-aș pune serioase întrebări despre prezentul țării și-al partidului, cu un asemenea specimen la timonă, că la viitor mi-ar fi deja frică să mă gândesc.
Ca alegător al USR-PLUS, m-aș întreba dacă chiar merită lupta cu același premier meteoric asocierea cu cel mai nociv partid al patriei, care ar fi gata să ne scoată din lumea civilizată și să talibanizeze țara.
Iar ca cetățean naționalist, ultra-religios și antivaccinist care a optat, în decembrie, pentru cel mai nou și mai agresiv jucător de pe scena politică, m-aș întreba exact pe invers, adică de ce s-au aliat ai mei cu neomarxiștii și reziștii ăia. Nu vorbesc despre votanții principalului partid al minorităților, ei oricum sunt cei mai disciplinați și nu sunt interesați decât de cât de multe concesii pot să scoată aleșii lor, veșnic aflați la masa puterii din România.
Adrian Vasiliu are peste 20 de ani de experiență în jurnalism. A debutat în anul 1995, iar de atunci a lucrat atât în presa audiovizuală (locală și națională), cât și în cea scrisă. Din 2012 lucrează în cadrul instituțiilor UE, continuând însă colaborarea cu presa locală argeșeană
Cât despre restul alegătorilor, sunt convins că sunt la fel de nedumeriți, chiar dacă nu atât de implicați, dat fiind că votul lor oricum n-a prea contat în actuala configurație politică a patriei. Toți acești cetățeni, însă, au ceva în comun, care se va vedea cel mai bine peste vreo trei ani.
Cu toții sunt enervați că aleșii lor au alte priorități decât bunăstarea celor care i-au trimis la putere. Asta nu e o chestie nouă, că de-aia nu mai vine lumea la vot, pe motiv de diferență ca de la cer la pământ între agenda cetățeanului și cea a politicianului.
Dar mă tem că, de data asta, lehamitea va avea drept rezultat cea mai scăzută prezență la urne din istoria țării. Iar dacă vor vota, la momentul respectiv, doar electoratele captive, adică cei care-au ceva concret de câștigat sau de pierdut, viitorul patriei arată mai mult spre Est decât spre Vest. Cu mai puțină libertate, stagnare sau chiar scădere economică și migrație record.
