Acasă Administrativ/Politic Liliana Murguleț: “Sunt la IȘJ, trebuie să asigurăm bunul mers al activității...

Liliana Murguleț: “Sunt la IȘJ, trebuie să asigurăm bunul mers al activității în instituție. Am solicitat o clarificare”. Ce spune prefectul

918
1

Demisă de la şefia Inspectoratului Școlar Județean Argeș în urma scandalului legat de alegerile interne ale organizaţiei PNL Pitești, alegeri cu privire la care există mai multe acuzații de fraudare, Liliana Murguleț a explicat, în această dimineață, pentu Reper Media, că încă nu a primit nicio decizie cu privire la revocarea sa din funcție, motiv pentru care și-a continuat activitatea ca inspector general.

“Sunt la inspectorat. Atâta vreme cât nu am un document – negru pe alb – care să certifice această revocare, am solicitat în această dimineață o clarificare de la Minister. Să vedem dacă o primesc. Noi trebuie să asigurăm bunul mers al activității în instituție. Eu, la acest moment, în afară de informațiile din spațiul public nu am altceva. Despre declarația domnului ministru Câmpeanu mi-au spus alții. Eu, personal, nu am văzut-o.”, a declarat, marți, pentru Reper Media, Liliana Murguleț.

“Nu e comunicat nimic la Inspectoratul Școlar, nu am fost informată nici oficial, nici neoficial. Se comunică la Inspectoratul Școlar”, a declarat, marți, pentru Reper Media, Prefectul de Argeș, Emilia Mateescu.

Tot marți dimineață, senatoarea Alina Gorghiu, cea care a și cerut demiterea șefei IȘJ Argeș i-a mulțumit public ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, pentru că a reacționat prompt la solicitarea sa privind înlocuirea Lilianei Murguleț la conducerea Inspectoratului Școlar Județean.

Inspectoarea de la Argeș a fost demisă. (…) Politica și educația fac casă bună dacă se fac în avantajul elevilor. Nu folosind elevii. Sunt sigură că e o lecție pe care o vor înțelege mulți. Succes viitorului inspector școlar din Argeș!”, a scris marți, pe Facebook, Alina Gorghiu.

Citește – AICI – cum s-a ajuns la demiterea Lilianei Murguleț!

Foto captură video IȘJ Argeș

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.