Comuna Bradu este – alături de Pitești, Mărăcineni și Bascov – una dintre cele patru localități în care va funcționa serviciul de transport public în regim intercomunitar.
La sfârșitul lunii martie, consiliile locale ale celor patru unități administrativ-teritoriale au votat pentru asociere.
Zona intercomunitară de transport va deveni funcțională spre finele acestui an, începutul anului viitor, potrivit unui calendar de dezvoltare avut în vedere de localitățile semnatare.
“Suntem și noi în ADI Transport, alături de Pitești, Bascov și Mărăcineni. Sperăm ca din 2022 să vedem și autobuzele pe străzile din Bradu.
Pentru locuitorii din Bradu e un mare câștig. Se vor bucura de transportul cu autobuze Publitrans, hibrid. Vom renunța la transportul pe care-l avem în momentul de față, cel cu maxi-taxi. Cei mai mulți își doreau demult acest lucru și sunt convins că va fi un lucru bun pentru brădeni”, a declarat, pentru REPER MEDIA, Dan Stroe, primarul Comunei Bradu.
Din ADI Transport fac parte în acest moment doar cele 4 localități amintite, însă, pe măsură ce flota de autobuze va crește în zona metropolitană de transport vor intra și alte localități (Ștefănești, Moșoaia, Oarja, Albota, Budeasa și Merișani).
Foto autobuz hibrid – realitateadearges.net, Foto Dan Stroe – Facebook
[…] Locuitorii comunei Bradu vor circula din 2022 cu autobuze hibrid. Primarul Dan Stroe: “Vom renunț… […]
[…] ocuitorii comunei Bradu vor circula din 2022 cu autobuze hibrid. Primarul Dan Stroe: “Vom renunța… […]
Comentariile sunt închise.