Acasă Actualitate Cum a pierdut Ștefăneștiul șansa de a avea o creșă pentru copiii...

Cum a pierdut Ștefăneștiul șansa de a avea o creșă pentru copiii din localitate. Sebastian Florescu: „Proiectul tehnic a fost făcut greșit”

57
0

Orașul Ștefănești a pierdut, luna aceasta, oportunitatea unei investiții atât de necesare pentru comunitatea locală: o creșă la care zeci de părinți sperau să-și ducă, în sfârșit copiii, așa cum și li s-a promis.

Pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local al oraşului Ştefăneşti din 23 decembrie s-a aflat, printre altele, proiectul de hotărâre inițiat de primarul Nicolae Velcea privind APROBAREA REZILIERII, prin acordul părților, a contractului de finanțare încheiat cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, având ca obiect implementarea proiectului „Construire, echipare și operaționalizare creșă mică pentru maxim 4 grupe/40 copii în localitatea/satul Golești, oraș Ștefănești, județul Argeș”.

Proiectul a fost trimis spre avizare Comisiei de specialitate pentru programul de dezvoltare economico-socială, buget-finanțe, patrimoniu și fonduri europene, administrarea domeniului public și privat al orașului și Comisiei de specialitate pentru administrație publică locală, juridică și de disciplină, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor și libertăților cetățenilor.

Ambele comisii au dat aviz favorabil inițiativei edilului privind APROBAREA REZILIERII contractului de finanțare.

Supus votului membrilor consiliului local, proiectul a fost adoptat cu 10 voturi „pentru” și 6 voturi „împotrivă”.

Cei care care au votat împotriva proiectului de aprobare a rezilierii inițiat de primar au fost consilieri Marius Enescu, Ionuț-Georgel Sima, Călin Iulian Călin, Marian Zidaru, Robert Luca și Sebastian Florescu.

„Ștefăneștiul avea și are în continuare nevoie de această creșă. Consider că se putea face mai mult în acest sens, însă proiectul tehnic a fost făcut greșit din start, în apropierea unor monumente Istorice – Muzeul Golești – ceea ce s-a dovedit ulterior a fi o problemă, În plus, amplasamentul ales a fost și el neinspirat, în afara traseului spre Pitești unde lucrează majoritatea părinților care aveau nevoie de creșă pentru cei mici. Din păcate, din cauza unor astfel de alegeri, a fost pierdută oportunitatea unei investiții atât de necesare pentru orașul Ștefănești”, a explicat, pentru Reper Media, consilierul local Sebastian Florescu, care a invocat aceleași argumente și în ședința CL din 23 decembrie.

Consilierul local Sebastian Florescu. FOTO Facebook

Argumente similare au fost invocate și de consilierul local Georgel Sima, care a votat „împotriva” rezilierii arătând că proiectul tehnic a fost întocmit greșit și nu a fost făcut înainte un studiu privind amplasamentul construcției, având în vedere că în proximitatea locației se află un monument istoric, Muzeul Golești: În consecință, localitatea a pierdut o oportunitate de a avea o creșă pentru copiii din localitate”.

FOTO Copertă Facebook Primăria Ștefănești