Dacă v-ați întrebat de ce circulația rutieră și feroviară s-a închis în Clucereasa, pe strada Depozitelor, de la km 0 +061 până la km 0 +999.74 (zona Delta Invest), începând de marți, 20 decembrie, răspundsul e următorul: măsura a fost luată deoarece în zonă se execută lucrări de modernizare a trecerii la nivel cu calea ferată. Circulația se reia, conform graficului, în această seară (miercuri, 21 decembrie, ora 17.00).
„Vă mulțumim pentru înțelegere și ne cerem scuze pentru disconfortul creat în trafic privind execuția acestor lucrări, vă asigurăm de toată implicarea ca acestea să fie finalizate rapid astfel încât circulația rutieră să fie afectată cât mai puțin timp posibil”, a transmis anterior Primăria Mioveni.
Participanții la trafic au fost rugați să dea dovadă de înțelegere și să respecte noile reglementări cu privire la restricționarea circulației.