Acasă Stiri BRADU: Pe 31 octombrie se încheie acțiunea de colectare gratuită a crengilor...

BRADU: Pe 31 octombrie se încheie acțiunea de colectare gratuită a crengilor uscate. Cine riscă sancțiuni de luna viitoare

332
0

Acțiunea de colectare a crengilor uscate rezultate din toaletările efectuate în livezi și curți, operațiune care se desfășoară în mod gratuit în comuna Bradu, se apropie de final. Doar până la 31 octombrie, populația mai poate depozita în fața porții crengile rezultate din toaletarea arborilor.
”A fost o acțiune amplă care a intrat pe ultima sută de metri. Angajații noștri mai ridică încă gratuit aceste crengi uscate, conform programului deja cunoscut, dacă sunt depozitate în fața porților, doar până la sfârșitul acestei luni. Începând cu data de 1 noiembrie, cei care mai depozitează crengile uscate pe domeniul public riscă sancțiuni”, explică, pentru REPER MEDIA, Valentin Ghilencia, directorul general al SC HCB Construct Investment SRL Bradu.