Nu este pentru prima dată când un fost lider de formațiune politică îşi face propriul partid sau sprijină un altul, iar statistica arată – spune politicianul Cătălin Gherzan – că opinteala reinventării e sortită eșecului.
Cătălin Gherzan: “Au rămas cu încercarea”
Eşecurile PSRO şi Pro România sunt grăitoare, iar în opinia omului politic Cătălin Gherzan, tentativa de revenire a lui Liviu Dragnea are șanse chiar mai mici decât ale precursorilor săi, mai ales că fostul lider social-democrat târăște după el și povara interdicțiilor venite la pachet cu sentința condamnării sale.
“Când un partid a ieșit de la guvernare, când un politician a fost tras pe linie moartă, nimic nu l-a mai putut resuscita.
Au mai fost și alți foști lideri de top ai altor partide politice (căzuți în dizgrație sau ieșiți din pușcărie) care au încercat să reintre pe “firmamentul” noii politici.
Au rămas cu încercarea.
Cum de toți se gândesc să-și facă partide și să facă politică la TV, fără să spună ce fac pentru populație, adică pentru cei de care ei au nevoie pentru a lua alte funcții politice pe care și le doresc?!”, spune Cătălin Gherzan.