Acasă Administrativ/Politic Cătălin Gherzan: “Avem nevoie de manifestări sportive, de spectacole. Asta înseamnă să...

Cătălin Gherzan: “Avem nevoie de manifestări sportive, de spectacole. Asta înseamnă să revii la normalitate”

915
0

Săptămâna aceasta, Guvernul a anunțat prelungirea, cu 30 de zile a stării de alertă în România, începând cu 13 mai 2021, dar și câteva măsuri de relaxare.

Va fi permisă circulația persoanelor în afara locuinței sau gospodăriei în data de 13 mai 2021, în intervalul orar 2:00-5:00 dimineața, pentru deplasare și participarea la sărbătoarea religioasă a credincioșilor musulmani pentru sărbătoarea Ramadan. De asemenea, va fi permisă organizarea de procesiuni și/sau pelerinaje religioase numai cu respectarea regulilor de protecție sanitară, stabilite prin ordinul comun al ministrului Sănătății și al Secretariatului de Stat pentru Culte.

Potrivit DSU, competițiile sportive se vor putea desfășura pe teritoriul României cu participarea spectatorilor doar ca evenimente test sau pilot, cu aprobarea CNSU, pe baza propunerii Ministerului Tineretului și Sportului și cu avizul Ministerului Sănătății.

Organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte se poate desfășura cu participarea publicului peste 50% din capacitatea maximă a spațiului, doar ca evenimente-test sau pilot, cu aprobarea CNSU, pe baza propunerii Ministerului Culturii și cu avizul Ministerului Sănătății. Regulile privind accesul spectatorilor sunt similare celor aplicate în cazul competițiilor sportive.

“De-aia ai, ca Guvern, o armată de consilieri, să vii cu explicații

Omul de afaceri și politicianul Cătălin Gherzan consideră că astfel de măsuri puteau fi luate chiar mai devreme și spune că modul în care au fost comunicate noile relaxări este neclar.

“Avem nevoie de manifestări sportive, de spectacole. Asta înseamnă sănătate, asta înseamnă să revii la normalitate. Nu putem rămâne blocați într-o mare nebuloasă, pe motive pe care nici ei nu le pot justifica. Nu poți să relaxezi lucrurile într-o direcție, dar în cealaltă, nu!
Vă asigur că nu multă lume înțelege care evenimente sportive și culturale se relaxează și care nu, care se încadrează la eveniment pilot și care nu se încadrează. Lumea așteaptă relaxarea, dar nu înțelege, concret, în ce va consta ea. E nevoie de o comunicare mai bună. De-aia ai, ca Guvern, o armată de consilieri, să vii cu explicații, cu chestiuni concrete, care aplicate pe fiecare profil în parte, pot lămuri populația”, a declarat, pentru Reper Media, Cătălin Gherzan.