Dacă Ceaușescu a fost așa grozav, de ce ne-a lăsat moștenire o țară așa defectă? Vă adresez această întrebare simplă vouă, nostalgicilor după un dictator criminal, dar și vouă, celor care deși nu ați trăit acele vremuri nu aveți minima curiozitate să verificați dacă ceea vă povestesc părinții voștri chiar a existat, scrie Răzvan Chiruță în PRESShub.
Creșterea nostalgiei față de regimul Ceaușescu este normală. Generația care în 1989 avea 30-40 de ani, formată deplin într-o societate blocată, în care nimic nu se schimba, în care inițiativa era descurajată și în care cel mai bine era să fii resemnat, s-a trezit într-o lume nouă, extrem de complicată.
Prima problemă a fost însăși libertatea primită.
Libertatea este o povară dacă nu știi ce să faci cu ea. O generație de oameni educați să fie conformi, să nu iasă din uniformă, să se ascundă și să se teamă, a primit un cadou cu care nu era deprinsă.
Libertatea de a alege, de a-ți decide singur soarta vine la pachet cu alegeri proaste, cu decizii greșite. Când hotărârile le ia în locul tău un tătuc, nu mai contează că este abuziv, căci ai confortul că poți muta vina. Când erorile îți aparțin, asumarea este complicată. Și atunci ți se face dor de tătuc, cu tot cu abuzurile lui.
Anii 1990 au fost o junglă, e adevărat, în care cei mai puternici au acaparat cu cinism teritorii și au prăduit asemeni fiarelor fără dușmani naturali.
Anii 2000 au venit cu un mic răgaz, în care generația care a învățat despre Occident din Dallas a fost lăsată să simtă acasă puțin din gustul Vestului. Mai țineți minte isteria creditelor cu buletinul pentru televizoare, mașini de spălat și casetofoane?
Numai că ușa s-a închis rapid, o dată cu criza din 2008-2009. Iar generația Revoluției s-a trezit aruncată din nou într-o lume complicată, o criză pe care nu a știut cum să o administreze.
Capitalismul s-a dovedit mai dificil decât a ținut minte din Dallas. Mulți crezuseră, în 1989, că noua orânduire va însemna să ne vom facem că muncim, ca în comunism, dar că o să fim toți bogați, ca J.R. Ewing.
În fine, anii au trecut și în ciuda prosperității la care a ajuns România, datorită integrării în UE, în ciuda faptului că riscul unui război e minim, datorită apartenenței la NATO, societatea românească are încă multe defecte, viața este tot mai scumpă, statul tot mai șubred, prezentul apăsător.
Generația care a trecut cu greu prin toate acesta trăiește acum din pensii miniscule, care nu le ajung decât să stea acasă, consumând în exces televiziunile de știri care-i manipulează. Refugiul inevitabil este trecutul.
Un timp care li se pare mai bun, mai confortabil, mai sigur, doar pentru simplul fapt că era mai tânără și încă mai aveau speranță.
Propaganda rusă și auristă, care pur și simplu domină Facebook-ul și Whatsapp-ul, rețele unde generația 60-70 de ani își descarcă mai nou frustările, nu face decât să alimenteze la maximum această iluzie, această minciună a unor vremuri mai bune și a unei Românii mai puternice atunci decât azi.
Continuare în PRESShub!
