Acum un an am fost izolați în casele noastre de un virus imprevizibil, venit din Asia Centrală ca și ,,Moartea Neagră”. Pentru fiecare dintre noi, sfârșitul pandemiei părea departe.
Nu aveam măști, dezinfectanți și părea că ne putem infecta în orice moment. Cei care au trăit suficient în comunism își puteau aduce aminte de bunăstarea de ,,aprozar”, pentru că pieptul de pui devenise brusc un vis imposibil. Alimentele de bază erau depozitate de către semeni de ai noștri care păreau convinși că vor muri de foame.
Se cumpărau alimente pentru o iarnă atomică și cărucioarele din magazine gemeau de greutatea mărfurilor achiziționate de către fiecare dintre noi. Ne puteam bucura de o ultimă pungă cu mălai și ne descurcam mult mai prost decât Tom Cruise în ”Misiune imposibilă” pentru că nu găseam bucata dorită de drojdie.
Citește articolul pe larg, AICI: Un Paște al Speranței | PressHub
