Acasă Etichete BANI EUROPENI

Etichetă: BANI EUROPENI

Cum au ajutat banii europeni și cei locali Spitalul Orășenesc Mioveni...

0
Mioveni este primul oraș din Regiunea Sud Muntenia care a beneficiat de finanțare europeană. Banii europeni au venit prin proiectul ”Consolidarea Capacității Sistemului Medical de Gestionare a Situației de Urgență cauzată de criza COVID-19”, iar aparatura achiziționată ajută spitalul să lupte mai eficient în noul val al pandemiei.

Copiii din Brașov vor învăța, pe bani europeni, regulile de circulație...

0
Proiectul privind realizarea cu fonduri UE a unui parc sportiv și de recreere la poalele Tâmpei, în zona “La Iepure” din Municipiul Brașov a fost supus, în vara acestui an, când teoretic ar fi trebuit finalizat, unei consultări publice, a cărei concluzie a fost că nu-i suficient de verde. Demararea lucrărilor e condiționată, acum, de înverzirea proiectului. Brașovenii așteaptă regenerarea unui teren viran, iar copiii, care ar trebui să învețe, pe viu, regulile de circulație cu bicicleta, așteaptă traseul realist cu treceri de pietoni, sens giratoriu, indicatoare și semafoare.

Modernizarea drumului județean 503 din Argeș nu a început deși sunt...

0
Lucrările de modernizare a drumului județean 503 din Argeș, pentru care s-a semnat încă din 2019 un contract de finanțare de aproape 100 milioane...

Cum își reduce la jumătate cheltuielile cu energia un spital de...

0
Beneficiile terapiilor cu ape minerale sulfuroase făceau din Spitalul de recuperare Brădet, în urmă cu mai bine de patru decenii, unul de renume în...

Zeci de autobuze nepoluante, achiziționate cu bani europeni în Pitești

0
Municipiul Pitești va primi 40 de autobuze electrice în baza unui contract încheiat recent în cadrul unui proiect finanțat cu fonduri de coeziune, prin...

Cătălin Gherzan: “Podul peste Râul Doamnei e o bătaie de joc....

0
Abia a fost cârpit pe ici, pe colo, și podul care traversează Râul Doamnei s-a umplut iar de cratere. Șoferii fac din nou slalom...

Brașov: Cele două noi trasee pentru bicicliști și pietoni s-au împotmolit...

0
Două proiecte de realizare a infrastructurii integrate pentru trafic pietonal şi ciclism cu facilităţi complementare, care, teoretic, ar trebui finalizate luna aceasta, sunt încă departe de demararea lucrărilor.

Sîngeorz-Băi, una dintre fostele destinații clasice ale turismului românesc, resuscitată cu...

0
Stațiunea Sîngeorz-Băi a intrat din anii ’90 într-un vizibil declin. Autoritățile locale vor să înceapă revirimentul printr-un proiect finanțat cu bani europeni.

Vieți schimbate cu fonduri europene de organizația Salvați Copiii: “Îmi place...

0
„Viitor prin școală”, unul din cele două proiecte ale organizației Salvați Copiii România derulate în cadrul programului POCU „Școală pentru toți” și finanțate prin...
707FaniÎmi place
- Advertisement -

EDITOR PICKS

error: Content is protected !!