Acasă Administrativ/Politic S.E.d.C Mioveni: Condiţii necesare încheierii contractului apă-canal

S.E.d.C Mioveni: Condiţii necesare încheierii contractului apă-canal

582
0

Pentru încheierea contractului de furnizare/prestare a serviciilor de alimentare cu apă şi de canalizare este necesar ca:

• imobilul pentru care se solicită furnizarea serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare trebuie să aibă branşament şi/sau racord propriu;

• persoana care solicită încheierea contractului (direct sau prin împuternicit) trebuie să aibă drept de proprietate sau drept de folosinţă asupra imobilului pentru care se solicită furnizarea serviciului de alimentare cu apă şi prestarea serviciului de canalizare.

Contractul de furnizare/ prestare a serviciilor de alimentare cu apă şi de canalizare se încheie cu:

• reprezentantul legal sau împuternicitul acestuia în cazul persoanelor juridice;

• proprietarul/chiriasul imobilului sau împuternicitul acestuia.

Pentru perfectarea contractului de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apă și canalizare, viitorul client va depune la sediul nostru din str. Carol Davila, nr. 4, oraș Mioveni, jud. Argeș – parter, (GHIȘEU UNIC) Departament Contractare Clienți, următoarele documente, în funcție de categoria din care face parte.

Documente necesare pentru încheierea/rezilierea contractului:

 – copie act identitate persoana fizică/ asociat unic / asociat / administrator;

– copie act identitate împuternicit, respectiv împuternicirea – dacă este cazul;

– copie act de proprietate (contract de vânzare – cumpărare, contract de vânzare – cumpărare cu clauza de întreținere, contract de vânzare-cumpărare cu rentă viageră, contract vânzare – cumpărare cu clauză uzufructuar și nuda proprietate, contract donație, act de schimb, Autorizație de construcție, Adeverință de rol din Registru Agricol) sau copie contract de închiriere/contract de comodat încheiat cu proprietarul imobilului, orice document autentificat care să ateste apartenența proprietății;

– Declaratie notarială a solicitantului proprietar persoană fizică/persoană juridică (proprietar spațiu), privind achitarea debitului acumulat de către chiriașul sau în baza contractului încheiat cu societatea noastră – model AC2/AC3;

– Împuternicire sub semnatură privată privind desemnarea persoanei împuternicite să semneze contractul de furnizare apă rece în numele persoanei juridice – model;

– Declarație pe propria răspundere privind respectarea Legislației în domeniul Protecției Apei – model;

– Declarație pe propria răspundere privind activitatea desfășurată – model;

– Dovada garanției, dacă este cazul;

– Statut persoană juridică;

– Certificat înregistrare fiscală;

– Certificat Înregistrare, copie;

– Certificat constatator;

– Cerere de încheiere a contractului de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare pentru solicitant persoană fizică utilizator casnic – individual / colectiv – AC7, persoană juridică – utilizator individual / colectiv;

– Date de contact: telefon, e-mail, adresă de corespondenţă;

– Cerere de reziliere completată de către clientul societății persoană fizică / persoană juridica

Notă: În funcție de particularitățile cazului, pot fi solicitate documente suplimentare.

Acordul de branșare/racordare la rețeaua de apă rece/canal este necesar și premergator încheierii contractului.