Acasă Fără categorie O șoferiță în vârstă de 29 de ani s-a răsturnat cu mașina...

O șoferiță în vârstă de 29 de ani s-a răsturnat cu mașina pe DN 73

343
0
FOTO: Facebook Poliția Română
FOTO: Facebook Poliția Română

Un accident rutier a avut loc vineri dimineață, pe DN 73, în Valea Mare Pravăț. O mașină s-a răsturnat pe carosabil. Conducătoarea auto, singură în autoturism, e rănită. Victimei i-au fost acordate îngrijiri medicale și a fost transportată la spital.

“Din verificările preliminare efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Câmpulung s-a stabilit că, o femeie de 29 de ani, din Albeștii de Muscel, care conducea un autoturism pe DN 73, din direcția Brașov către Câmpulung, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, într-o curbă ușoară la dreapta, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-a răsturnat, pe plafon, pe partea carosabilă. În urma accidentului, conducătoarea auto a fost rănită și transportată la spital.

Ca urmare a testării cu aparatul etilotest, a rezultat că aceasta nu a consumat alcool.

În cauză, va fi întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut”, precizează IPJ Argeș.

FOTO: Facebook Poliția Română