Acasă Editorial Mândria de a fi piteștean

Mândria de a fi piteștean

691
0

Zilele astea sunt foarte mândru că provin din Pitești. Mai întâi datorită prezenței, la cel mai important show muzical din Franța, a unei cântărețe originare din orașul lalelelor.

Iar acum, în urma articolului semnat de Denis Grigorescu în Adevărul, dau pe dinafară de mândrie pentru că municipiul căruia îi spun deseori acasă are cel mai scump WC public din România. Ați citit bine, nici Bucureștiul, nici Clujul și nici măcar Ploieștiul, cu care ne confundă mereu lumea răuvoitoare sau ignorantă, nu au așa ceva. Dar e-adevărat că respectivele nici n-au avut un primar precum domnul Ionică, fostul ocupant al funcției, cel care, împreună cu consiliul local pe care-l controla până anul trecut, a aprobat această construcție ultramodernă pentru nevoile de bază ale concetățenilor săi. A costat un mizilic de 2 milioane de lei, a șaptea parte din prețul reabilitării Pieței Primăriei.

Nu voi comenta mai mult proiectul în sine, cei care au șansa de a păși pe-acolo știu mai bine cât de bine arată și mai ales de ce este contraindicat să mergi pe dalele acelea importate din India și China pe timp de iarnă. Și asta pentru că restul pieței chiar pălește, la propriu și la figurat, în fața toaletei publice. Este o construcție impozantă, care sigur atrage atenția oricui trece pe-acolo. Deși probabil că vizitatorii străini de oraș vor avea o surpriză când vor afla că nu e nici muzeu și nici instituție publică, ci un simplu WC. Cu lift pentru opt persoane, cum nici Luvrul nu are. Deoarece, așa cum anunța fostul primar, “centrul Piteștiului trebuie să arate impecabil”.

Este o deviză pe care a mers și predecesorul domnului Ionică, și anume mult mai cunoscutul Tudor Pendiuc. Accentul pus pe zona centrală, adică pe imagine, în timp ce la doar câteva sute de metri mai sus sunt străzi găurite și trotuare sparte. Dar această politică are în continuare succes, pentru că investițiile de dragul imaginii continuă și în mandatul actualului primar.

Astfel, domnul Gentea promite, zilele astea, nu unul, ci două stadioane care să-l înlocuiască pe actualul, a cărui stare deplorabilă o știe orice piteștean. Iar motivația care mi-a atras atenția este că pe viitorul stadion de fotbal vor putea fi organizate inclusiv meciuri de Champions League. E drept, echipa orașului, FC Argeș, se descurcă bine în prima ligă de fotbal, dar până la calificarea în cea mai importantă competiție de profil din lume este un drum pe care nici măcar echipa lui Dobrin nu l-a putut face.

Drept pentru care, cu toată mândria mea de piteștean la fără frecvență, cred că oamenii care conduc orașul în perioada asta, și mai ales consilierii locali, care au ultimul cuvânt, ar trebui să revină un pic cu picioarele pe pământ și să cheltuie banii comunității mai chibzuit decât predecesorii lor. E drept, vor fi mai puține titluri explozive prin presa națională, dar mai mulți cetățeni mulțumiți. Chestie de priorități, până la urmă.