Acasă Administrativ/Politic La presiunea PNL Ștefănești, primarul Velcea a acceptat, în sfârșit, introducerea transportului...

La presiunea PNL Ștefănești, primarul Velcea a acceptat, în sfârșit, introducerea transportului metropolitan în oraș

465
0
FOTO facebook Nicolae Velcea

După ce consilierii locali ai PNL Ștefănești și organizația locală liberală au tras, săptămâna trecută, în presă, un semnal de alarmă cu privire la necesitatea aderării Ștefăneștiului la transportul metropolitan, care a generat și un val de susținere a ideii în rândul populației, dar și după multele insistențe anterioare în Consiliul Local Ștefănești ale aleșilor liberali, primarul Ștefăneștiului a acceptat, în sfârșit, ceea ce locuitorii oraşului își doreau: un transport civilizat.

Nicolae Velcea a anunțat luni că orașul aderă la transportul metropolitan, asta după ce Ștefăneștiul a ratat startul (Bascov, Mărăcineni, Bradu sunt localitățile alături de care Piteștiul a constituit nucleul acestei formațiuni asociative, iar apoi serviciile de transport public local metropolitan au început să acopere și raza comunei Oarja).

Astăzi, la ședința extraordinară a Consiliului Local Ștefănești, am aprobat asocierea Orașului Ștefănești în cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Pitești (…). Această realizare este rodul unei colaborări interinstituționale excepționale”, a spus edilul, luni, 9 ianuarie.

Faptul că toți ne-am dorit acest transport metropolitan, a făcut să fie găsite soluții pentru a putea fi preluate toate cele 5 trasee”, a adăugat primarul.

Citește și: De ce Ștefăneștiul n-a fost inclus în transportul metropolitan. „Domnul primar nu vrea să-i supere pe operatorii maxi-taxi”, spun consilierii locali liberali

Realitatea e însă puțin altfel.

„Domnul primar se grăbește să se laude cu ceva la care a făcut opoziție”

În ședințele anterioare de CL, primarul a adus argumente în favoarea neintroducerii transportului metropolitan, spunând că în Ștefănești sunt existente cinci trasee privind transportul public, și că, din cauza infrastructurii actuale, care nu poate prelua decât trei dintre cele cinci trasee pentru transportul metropolitan, e imposibilă trecerea la acest sistem.

Domnul primar se grăbește să se laude cu ceva la care a făcut opoziție și pentru care altcineva a făcut lobby. Acest demers are la bază atât discuții, cât și o implicare clară a organizației PNL Ștefănești și a consilierilor locali liberali, care au susținut de fiecare dată ideea și care au venit cu argumente în favoarea aderării la transportul metropolitan. Iar la argumentele noastre, domnul primar a venit constant, până la această decizie, cu contraargumente”, spune Sebastian Florescu, consilier local PNL.

Autoritatea publică locală estimează că în a doua jumătate a anului 2023, transportul metropolitan va fi operațional și pentru orașul Ștefănești. Operatorul regional PUBLITRANS 2000 S.A și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Pitești vor asigura serviciile de transport public local și pentru Ștefănești. Cei care călătoresc între Pitești și Ștefănești, nu vor mai trebui să schimbe mai multe mijloacele de transport, iar timpul de deplasare va scădea simțitor.

(FOTO Facebook Nicolae Velcea)