Acasă Stiri Emisiile din aviație și transport maritim, în creștere. Ce propuneri face Parlamentul...

Emisiile din aviație și transport maritim, în creștere. Ce propuneri face Parlamentul European

33
0
Foto: Biroul Parlamentului European în România
Foto: Biroul Parlamentului European în România

Emisiile de la avioane și vapoare sunt în creștere, iar UE dorește să atingă neutralitatea CO2 până în 2050. Pachetul legislativ numit „Pregătiți pentru 55” ce are ca scop realizarea obiectivelor Pactului Verde al UE, include propuneri de reducere a emisiilor în ambele sectoare.

În ciuda faptului că reprezintă doar aproximativ 8% din emisiile totale ale UE, emisiile din aviație și transport maritim sunt în creștere. Într-un efort de a reduce emisiile totale ale UE cu 55% până în 2030 și de a ajunge la zero net până în 2050, UE are planuri ambițioase de a contracara schimbările climatice. Pachetul legislativ numit „Pregătiți pentru 55” ce are ca scop realizarea obiectivelor Pactului Verde al UE, include propuneri de reducere a emisiilor în ambele sectoare.

Citiți mai multe despre obiectivele și măsurile UE de reducere a emisiilor.

Îmbunătățirea tranzacționării emisiilor din aviație

UE a luat măsuri pentru a reduce emisiile din aviație prin sistemul său de comercializare a certificatelor de emisii (ETS). Ea aplică așa-numitele reguli de plafonare și tranzacționare în sectorul aviației, prin care companiile aeriene sunt obligate să cedeze certificate de emisii pentru a-și acoperi emisiile.

Cu toate acestea, pentru a evita dezavantajarea companiilor din UE, sistemul ETS se aplică în prezent doar zborurilor din Spațiul Economic European – care acoperă toate țările UE, precum și Islanda, Lichtenstein și Norvegia – iar majoritatea certificatelor sunt distribuite companiilor aeriene gratuit.

Pe 8 iunie 2022, Parlamentul a votat în favoarea unei revizuiri a Sistemului de comercializare a certificatelor de emisii pentru aviație. Pentru a alinia reducerile emisiilor din sectorul aviației cu Acordul de la Paris, deputații solicită ca Sistemul ETS să se aplice tuturor zborurilor care pleacă din Spațiul Economic European, inclusiv zborurilor care aterizează în afara acestei zone.

Parlamentul vrea să elimine treptat alocările gratuite pentru aviație înainte de 2025, cu doi ani înainte de propunerea Comisiei Europene. Deputații europeni doresc să folosească 75% din veniturile generate de licitarea certificatelor pentru aviație pentru a sprijini inovația și noile tehnologii.

Parlamentul va demara negocieri cu țările UE privind forma finală a regulilor.

Găsirea de soluții pentru zboruri în afara Europei

Până acum, Sistemul de comercializare a certificatelor de emisii a fost suspendat pentru zborurile care pleacă sau sosesc în afara Spațiului Economic European. Scopul este de a se acorda timp pentru dezvoltarea unui sistem internațional similar și de a se evita conflictele cu partenerii internaționali.

Concomitent, UE colaborează cu Organizația Internațională a Aviației Civile pentru a implementa o măsură globală bazată pe piață, cunoscută sub numele de Corsia, prin care companiile aeriene își pot compensa emisiile investind în proiecte ecologice, de exemplu prin plantarea de copaci.

Reducerea emisiilor din transportul maritim

La 16 septembrie 2020, deputații europeni au votat în favoarea includerii transportului maritim în Sistemul de comercializare a certificatelor de emisii al UE începând cu 2022 și pentru stabilirea unor cerințe obligatorii pentru companiile maritime de a-și reduce emisiile de CO2 cu cel puțin 40% până în 2030.

Eurodeputații consideră că propunerea inițială a Comisiei de revizuire a normelor privind monitorizarea emisiilor de CO2 și a consumului de combustibil la navele mari nu a fost suficient de ambițioasă. Este nevoie de mai mult pentru a le aduce în conformitate cu regulile globale și având în vedere necesitatea urgentă de decarbonizare a tuturor sectoarelor economiei.

Pe 27 aprilie 2021, Parlamentul a reiterat necesitatea unei reduceri substanțiale a emisiilor de către industria de transport maritim și a includerii acesteia în Sistemul ETS al UE. De asemenea, a subliniat importanța evaluării impactului asupra competitivității, asupra locurilor de muncă dar și a riscului potențial de relocare a emisiilor de carbon.

Parlamentul dorește următoarele măsuri pentru a ajuta sectorul maritim să devină mai curat și mai eficient în tranziția către o Europă neutră din punct de vedere climatic:

  • Eliminarea treptată a păcurii și altor uleiuri grele cu compensare prin scutiri de taxe pentru combustibilii alternativi
  • Decarbonizarea, digitalizarea și automatizarea porturilor europene
  • Acces reglementat în porturile UE pentru navele poluante
  • Îmbunătățiri tehnice, cum ar fi optimizarea vitezei navelor, inovații în hidrodinamica navelor și noi sisteme de propulsie

În cadrul pachetului legislativ „Pregătiți pentru 55”, Comisia a propus în iulie 2021 o actualizare a Sistemului de comercializare a certificatelor de emisii, inclusiv o extindere pentru a acoperi transportul maritim, așa cum a solicitat Parlamentul. Pe 17 mai 2022, membrii comitetului de mediu au aprobat propunerea. În iunie, plenul a retrimis comisiei reforma sistemului comercial pentru revizuire. Este de așteptat ca propunerea revizuită să fie dezbătută în timpul sesiunii plenare din 22-23 iunie.

Mai multe despre reducerea emisiilor din transporturi

Sursă:

Biroul Parlamentului European în România 

europarl.europa.eu

Articolul precedentSărbătoare, duminică, în Topoloveni. 601 ani de la prima atestare documentară: 19 iunie 1421 – 19 iunie 2022. “Ziua Orașului” se serbează în târgul săptămânal
Articolul următorVIDEO O şoferiţă din Argeș a mers patru kilometri pe contrasens și a provocat un accident pe Drumul Expres Craiova-Piteşti