N-am mai fost pe litoralul românesc de 14 ani. Pentru că, ultima oară când am ajuns acolo, la Eforie Sud, o tanti își spăla cățelul în mare, printre cutii goale de iaurt și pungi de-un leu. O imagine care m-a trimis în anii următori mai întâi la greci și bulgari, după care, mutat fiind în cealaltă parte a continentului, mi-au fost mai la îndemână Spania, Italia și Franța. Zilele trecute, însă, am ajuns să-mi petrec un weekend întreg la mare în România. Cu care ocazie am avut parte de pachetul complet de servicii și de senzații cu care voi, cei care mă citiți, sunteți, fără doar și poate, mult mai obișnuiți ca mine.
Primele impresii n-au fost extrem de pozitive, pentru că am avut de ales, pe drumul dinspre Pitești, între aglomerația centurii și cea a interiorului capitalei patriei. Cea din urmă fiind agrementată cu tot felul de plăceri rutiere pe care le cam uitasem, printre care și mersul pe linia de tramvai în paralel cu tramvaiul care se apropia amenințător din sens opus. După care a urmat căutarea unei stații de carburant, ceea ce m-a adus într-un loc în care toaleta publică era plină cu trandafiri. Nu, nu era o inițiativă a autorităților, ci a unui binevoitor, care demonstra, printr-un gest simplu, că « omul sfințește locul ». A fost un bun început de minivacanță pe litoralul românesc, care, de data asta, mi-a arătat că lucrurile se pot schimba în bine chiar și în acest loc atât de controversat. Astfel, am avut un loc de cazare frumos, liniștit, aproape de plajă și nu prea scump.
Am mâncat bine, în mai multe locuri, la prețuri care nu sunt cu mult peste restaurantele cunoscute din Pitești. Am cunoscut și prestatori de servicii de treabă, și oameni mai puțin prietenoși. Am experimentat și plaja plină, și apa plină cu alge, și muzica dată la maximum în cârciumi, dar și gesturi de bun-simț ale unora dintre turiști, cărora probabil că li se datora inclusiv faptul că stațiunea cu pricina era mai curată decât mi-o aminteam. Și-am putut, proaspăt venit de pe litoralul italian, să încerc o comparație, care nu a ieșit atât de evident în favoarea fraților noștri de gintă latină. Pentru că, deși diferențele între cele două tipuri de turism sunt încă mari, cel românesc demonstrează că are șanse, chiar dacă mai degrabă mici, să mai scadă din decalajul față de lumea bună a branșei la nivel internațional.
Voi reveni, cu drag și cu speranță, la mare în țara mea, pentru că știu, un pic mai mult după recentul meu sejur acolo, că se poate. Trebuie doar să fie din ce în ce mai mulți oameni care să vrea. Atât printre cei care conduc țara, dar și stațiunile, cât și printre cei care fac bani acolo, precum și în rândul celor care vin să-și lase banii acolo.
