Scriu aceste rânduri la puțină vreme după ce echipa de fotbal cea mai importantă a județului, FC Argeș, a pierdut pe teren propriu în fața lui Dinamo București, cu care se bate pentru o șansă minusculă de a ajunge în cupele europene, în chiar primul sezon după revenirea în Liga I.
Ca orice suporter, fie el și la fără frecvență, sunt amărât, mai ales că jocul prestat de alb-violeți l-ar fi făcut pe Gicu Dobrin, purtat ostentativ pe tricourile jucătorilor piteșteni, să se răsucească în mormânt. Dar, după ce-mi trece amarul, îmi dau seama că de unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere. Pentru că, și la fotbal, ca și-n alte domenii, Argeșul nu e pe primul loc. De fapt, nu mai e de multă vreme, și nimeni nu pare să aibă o problemă cu asta. Să fie mai bine de 20 de ani, de când echipa locală de baschet a devenit campioană națională. Ca să nu mai vorbim de ultimul titlu la fotbal, care a fost acum mai bine de patru decenii, ceea ce, pentru echipa celui mai bun fotbalist român al tuturor timpurilor, este dureros de mult. Sau, dacă trecem de la sport la altele, singurul superlativ cu adevărat important când vine vorba de Argeș este faptul că, la un moment dat, după privatizarea de-acum 22 de ani, uzina de automobile de la Mioveni a ajuns cel mai important exportator al patriei.
În rest, și în sport, și în rest, nu mai avem vârfuri importante. Și-am ajuns să mă întreb, de undeva din afară, dar cu siguranță nefiind singurul cu această frământare, de ce. Care să fie motivul pentru care Argeșul, un județ cu multe vârfuri, care-a dat, în ultima sută de ani, doi conducători ai țării, și care dă, chiar și acum, destule valori pe plan național, nu excelează? Să fie oare nivelul mediocru al clasei politice locale, care n-a mai reușit să propulseze un ministru de aproape un deceniu? Asta ca să nu mai vorbim de multitudinea de instituții care și-au văzut, tot din cauza limitelor politicienilor argeșeni, sediile regionale mutate de la Pitești în alte părți.
Să fie oare lipsa de notorietate și implicit de impact la nivel național a reprezentanților administrației locale, dintre care doar primărița de la Câmpulung iese în față, în special datorită trecutului ei mediatic? Sau să fie exodul de creiere de la un capăt la altul al autostrăzii, care face ca oameni din domeniul medical, precum colonelul Gheorghiță, să ajungă să-și arate originile argeșene doar după ce-au reușit ceva în București? Și mă opresc aici cu întrebările retorice, trecând la partea mai optimistă a problemei. Pentru că potențial există.
În sport, există juniori care promit și chiar se impun, din când în când, la nivel național. În administrație, am avut și avem oameni care cunosc meserie, chiar dacă puțini dintre ei au o putere reală. Dar lucrurile se pot schimba, așa cum o arată, de exemplu, o decizie minoră, în aparență, cea prin care se interzice parcarea în Piața Milea.
În sănătate, domeniul cel mai vizibil în această vreme de pandemie, avem singurul spital de stat nou din țară, iar județul s-a remarcat, de-a lungul ultimului an, prin cifre relativ mici ale cazurilor și deceselor de covid, în raport cu restul țării.
Iar pe plan spiritual, pozițiile de bun-simț ale ÎPS Calinic dau speranța că din zona capitalelor istorice poate pleca și o regândire a ortodoxiei românești.
Iar în viața de zi cu zi, doar ieșind pe stradă sau urmărind anunțurile imobiliare, îți dai seama că în Argeș sunt bani. Nu toți albi, dar sunt. Iar acești bani pot fi atrași în economia județului de către o administrație deșteaptă. Rămâne de văzut dacă, după ce trece și pandemia asta, care a monopolizat tot interesul guvernanților mai mici sau mai mari, cineva va utiliza mai mult resursele Argeșului, ca să-l aducă, fie doar și într-un singur domeniu, pe primul loc.
Pentru că oamenii de-aici merită.
