Acasă Stiri Ce s-a întâmplat azi-noapte cu bărbatul din Argeș care și-a înjunghiat soția

Ce s-a întâmplat azi-noapte cu bărbatul din Argeș care și-a înjunghiat soția

585
0

Așa cum repermedia.ro v-a informat, în ziua de 13 martie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au fost sesizați prin SNUAU 112, cu privire la faptul că în urma unui conflict petrecut într-un apartament de pe raza aceleiași localități, o femeie ar fi fost rănită cu un cuțit de către soțul acesteia.

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung s-au deplasat cu operativitate la fața locului, bărbatul în cauză fiind condus la sediul poliției, iar victima, transportată la o unitate medicală pentru îngrijiri.

“În cauză a fost întocmit dosar penal pentru sâvârșirea infracțiunii de violență în familie sub aspectul tentativei de omor, cercetările fiind desfășurate de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, împreună cu polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Argeș.

După administrarea probatoriului, în cursul nopții de 13 spre 14 martie a.c., bărbatul, de 62 de ani, din Câmpulung, a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie dispuse măsuri preventive”, precizează IPJ Argeș.

Foto: descriptiv (FB Poliția Română)